halvaua copilariei

Halvaua, alaturi de dovleceii prajiti, de pastaile cu usturoi si rosiile din ciorba sunt cateva dintre chestiile pe care uram sa le mananc cand eram mica. Citesc acum o carte care-mi spune ca totul se invata, inclusiv gustul, si ca de fapt, lucrurile se pot schimba. Intr-adevar, iubesc dovleceii acum, si morcovul, pastaile le mananc dar nu sunt chiar mancarea preferata, rosiile inca nu le pot suferi in ciorba :D

Halvaua insa nu am mai incercat-o de cand eram copil iar mamaia o avea mereu pe masa cand tinea post; imi placea insa marmelada, si colarezii pe care ii facea ea; dar sa nu devin nostalgica, asta seara am incercat din nou halvaua; are alt gust decat in copilarie, astazi scrie Made in Turkey pe ambalaj, are arome de vanilie, sau de cacao, are parca gust de susan, nu e rea, e doar … altfel. O data cu gustul halvalei (sper ca am acordat bine cuvantul) am redescoperit insa lucrurile simple din copilarie si nu ma asteptam sa ma faca sa ma simt atat de bine si sa-mi dea sentimentul de acasa. Desi gemul de prune nu e ca cel facut de mama acasa, nu are nuca si nu miroase a fructe, painea e feliata si nu are gustul franzelei de la Demopan careia ii mancam colturile pana ajungeam acasa, desi astazi mananc tofu si telemeaua nu mai are acelasi gust, desi acum experimentez chestii ciudate la care poate parintii mei nici nu visau, e atat de bine sa revin la lucrurile simple din copilarie; ah … si bomboanele CIP, erau geniale, geniale … n-am prins insa celebrul Cico, cred ca sunt prea mica sa-mi amintesc cum se numea, dar stiu ca se vindea la tarabe unde erau tinute printre calupuri mari de gheata care ma fascinau :)