I choose to believe
Am auzit replica intr-un film … nu mai stiu cand, nu mai stiu in ce film, nu mai stiu in ce context, insa mi-a ramas in minte si revine ori de cate ori sunt in postura de a face o alegere. Am lucrat in weekend la IDP (cunoscatorii sa lase remarcile destepte :P) si pe masura ce totul lua contur ma simteam din ce in ce mai stapana pe ce vreau sa fac, pe ce trebuie sa fac ca sa fiu asa cum ma defineam in formularul ala ajutator. Cum zic americanii, ‘I slept on it’ iar acum … acum parca nu sunt eu in formularul ala. M-a ajutat sa vad cat de multe lucruri faine am realizat pana acum, unde am gresit si de ce, mi-a dat o idee despre unde vreau sa fiu dpdv profesional cel putin, insa ce a iesit in final, nu seamana a Aura, nu acea Aura pe care o stiu eu. Iar acum, desi lucrurile sunt mult mai clare decat oricand, ma simt mai confuza ca niciodata, pentru ca adevarata intrebare care imi goneste prin cap si pe care o evit sub orice forma este “Chiar asta vrei sa fii Aura?”; “Daca asta vrei sa fii, uite aici calea, asta trebuie sa faci, mai punem totul intr-un gantt si dam drumu’ la treaba … dar esti sigura ca asta vrei? te va duce asta la ce vrei tu sa fii, la cum vrei tu sa fii?” Cum raspund la intrebarea asta? … Cum?
Si in tot amalgamul asta de intrebari, de actiuni, de planuri, de reusite si de esecuri, o imagine revine in mod constant, un petec de livada, poate cateva randuri de vie, un apus de soare si un pridvor cald si o cana de ceai de tei in maini – cat de realizabila este imaginea asta? sau e doar o iluzie, genul de fantezie care ramane fantezie toata viata???? oare o data transformata in realitate imaginea asta se va dovedi doar fum????
Si ca sa nu va dau apa la moara, stiu ca eu voi alege, asa cum zice Miti, aici nu e loc de decizii, sunt doar alegeri.
in matrix revolutions, la final
Agent Smith:
- Why, Mr. Anderson? Why do you do it? Why get up? Why keep fighting? Do you believe you’re fighting for something? For more than your survival? Can you tell me what it is? Do you even know? Is it freedom? Or truth? Perhaps peace? Yes? No? Could it be for love? Illusions, Mr. Anderson. Vagaries of perception. The temporary constructs of a feeble human intellect trying desperately to justify an existence that is without meaning or purpose. And all of them as artificial as the Matrix itself, although only a human mind could invent something as insipid as love. You must be able to see it, Mr. Anderson. You must know it by now. You can’t win. It’s pointless to keep fighting. Why, Mr. Anderson? Why? Why do you persist?
Neo:
- Because I choose to.
pot sa spun sigur ca nu din Matrix mi-a ramas asta in cap, dar Ovi, atat de bine mi-a facut sa citesc comment-ul tau … multumesc :)