ramas bun, Madrid!
Rasarea soarele peste Barajas in timp ce avionul decola si in urcare saluta Madridul. Dupa 6 zile de vacanta in care am fost complet rupta de realitatea mea, mi-a ramas gandul la o intamplare din aeroport, dupa ce se incepuse deja imbarcarea cand un om in toata firea a facut un pas in fata si a cazut din picioare, cu fata in jos. Dupa ce prima reactie a gardianului a fost sa duca mana la arma, si-a dat seama ca nu ala era pericolul si a chemat prin statie un doctor care insa nu a reusit sa ajunga in cele 10 minute cat am mai stat eu inainte sa urc in autobuzul spre avion. In clipa aia un singur lucru imi staruia in cap, gandul ca suntem atat de neputinciosi, atat de vulnerabili si atat de lipsiti de control asupra vietilor noastre. Cu gandul asta am plecat din Madrid, si m-am surprins sa constat ca ma bucur atat de mult ca ajung acasa, ca am viata pe care o am, ca am toti oamenii astia faini in viata mea.
Mi-as dori sa nu-mi doresc mai mult, si in acelasi timp imi pare rau ca nu am ce sa imi mai doresc.
