povesti de septembrie

Dincolo de  schimbarile evidente pe care le aduce toamna, anul asta parca mai mult ca oricand abia am asteptat-o. Vara a trecut mai discreta decat mi-as fi dorit, lasand in urma-i cateva mii de km la bordul masinii si urme fierbinti de soare pe piele. Am grabit venirea toamnei si o data cu ea, venirea micilor placeri: baia cu spuma, cuibaritul in fotoliu cu patura trasa pana sub barbie si cu o cana de ceai fierbinte alaturi si dincolo de astea doar sa imi petrec weekend-urile in Bucuresti, cu aroma de cafea la micul dejun, cu incercat retete noi la pranz si cu plimbari linistite in dupa-amiaza; singurul lucru gresit in toata imaginea asta este ca noaptea vine din nou parca prea repede.

Asa cum imi place sa spun de cativa ani incoace, simt ca ma intorc la oras, in mediul sigur de-acum al urbanului, ca e din nou timp sa ma bucur de tot ce imi ofera, de alei, de cladiri, de concerte, de stagiuni noi, de piscina, de cafenele si de carti. Dar toamna asta vine si cu planuri, destul de mari ma tem, insa da, cu planuri si dorinte noi, cu putere, cu vise, multe vise.

Mi-au placut intotdeauna schimbarile, dar se pare ca mai mult cele provocate de mine, fara sa imi dau seama de multe ori de schimbarile prin care trec si care sunt aduse de timp, de oameni, de alegeri la care nu ma gandesc mereu, abia de curand am inceput sa ma bucur de fiecare pas dintr-o schimbare, am inceput sa privesc si sa inteleg schimbarile, asa ca pana la implinirea viselor fiecare mic pas e o bucurie si atat.