1
mi-e dor de orele de-amiaza de la Mogosoaia
orasul in care nu pot sa plang
Se fac in curand patru ani de cand sunt in orasul asta, iar timpul a zburat pur si simplu, reusesc sa-l masor doar dupa numele oamenilor faini care mi-au intrat in viata, unii au ramas si nu stiu cui ar trebui sa fiu recunoscatoare pentru asta, altii au trecut doar prin cele 365*4+1-’cat o mai fi pana in 13 august’. Marius scria de curand despre oameni dragi care dupa zeci de ani se reintorc la aceeasi ‘bere lunga’ ca sa redevina mai copii decat copiii lor, cred ca asta e doar o parte din putinul [sau poate multul] care ne face oameni, intr-un oras in care eu pana acum nu mi-am gasit locul. Cu cat trece timpul, cu atat imi dau seama ca vreau ceva pe care nu pot sa-l numesc, imi lipseste un loc care sa fie acasa, si oricat m-as stradui, surogatul asta de apartament nu e decat atat, un surogat, indiferent cat l-as personaliza, cat l-as ingriji, cat l-as redenumi; … nu e acasa.
let it hurt …
Este un moment in viata fiecarui copil pe care eu sincera sa fiu nu l-am gasit niciodata descris sau dezvaluit in cartile pentru adolescenti, pentru parinti, de autoeducare sau cum se mai numesc ele … ma refer la momentul cand copilul vede omul din parintele sau. Poate as presupune gresit gandindu-ma ca toti traim momentul asta, pentru mine a fost ca o palma puternica peste fata, dar nu palma care iti intoarce capul intr-o parte, ci aceea care iti pleaca doar privirea si-ti lasa obrazul arzand de dogoarea durerii, a fost ca o trezire.
E momentul in care pentru mine s-au prabusit toate idealurile, statuile de pe socluri, modelele de viata … as vrea doar sa stiu daca parintii nostri realizeaza impactul asta, poate au trait si ei asemenea clipe, insa le-au perceput atat de diferit, sunt convinsa.
De ce-mi veni oare sa scriu despre parinti?
Sunt cam blue de cateva zile incoace, sper ca zborul cu avionul si adrenalina sa ma aduca inapoi la starea de … floricele pe campii si … whatever …
nouasprezece ore
Posted by Aura on May 9, 2009 in aberatii
ce sunt 19 ore? ce sunt 2 minute? ce sunt zilele 8 ale lui Mai? ce sunt 28 de ani de viata? ce sunt 4 luni de emotii? ce sunt 7 ani de prietenie? ce sunt cele 60 de secunde pe care le petreci citind aceste 2 randuri?
pentru mine sunt o viata, aceeasi si alta in fiecare clipa, in fiecare din cele 19 ore, 2 minute, 28 de ani, 4 luni si 60 de secunde
corelatii
Ma uit la numarul posturilor din lunile mai recente si incerc sa gasesc o corelatie intre mine si ce sta scris pe pagina asta. Sunt convinsa ca undeva exista corelatiile astea, insa nu reusesc sa identific care sunt butoanele, tastele care declanseaza un gand sau altul, care ma fac sa scriu sau sa nu scriu.
Un prieten spunea astazi ca toti ne dorim macar o clipa de nemurire, daca nu nemurirea. Citesc acum o carte din care inteleg ca de fapt toata lumea isi doreste puterea, ar fi de ajuns o clipa de putere? Daca ati avea de ales intre nemurire si putere, ce ati alege?
Singura constanta e schimbarea, asa-i? Inseamna ca scopul pentru care traim este schimbarea, trecerea la next level; nu stim daca nivelul urmator va fi mai bun sau nu, daca implica evolutie sau involutie, insa undeva, candva, un cerc se va inchide, iar procesul e doar de schimbare. Ce faci atunci cu puterea sau cu nemurirea? De unde dorinta de a avea inimaginabilul, iar cand acesta devine realitate sa iti dai seama ca-l valorezi atat de putin si ca de fapt altceva vroiai. Poate daca ne-am intreba de ce vrem acel inimaginabil ne-am da seama ca de fapt nu ni-l dorim, sau am ajunge doar la concluzia ca ne e in fire sa ne dorim ce nu avem doar pentru ca nu avem, cand avem, nu ne mai dorim; daca ajungi sa ai tot ce iti doresti, atunci nu-ti mai doresti nimic, ceea ce e … distrugator. Atunci sa ramanem doar cu dorinta si sa nu facem lucrurile sa se intample, ca sa avem ce sa ne dorim si deci sa nu ne distrugem? Dar daca iti doresti si nu faci nimic sa obtii lucrul ala, la ce bun sa ti-l doresti?
… nemurire sau putere?
abort mission!!!!!!!!!!!
Vorbeam zilele trecute cu o prietena ca ne luam uneori, constient sau inconstient, niste raspunderi foarte mari fata de cei din jurul nostru, oameni dragi sau doar niste straini. Ne angajam sa-i ajutam, sa-i alinam, sa-i crestem, sa le oferim suport, sa ni-i facem prieteni, si incepem sa investim; … si oferim, o luna, un an, doi ani, patru ani, intram intr-o obisnuinta care nu ne va lasa sa ne detasam un moment si sa vedem unde a dus investitia noastra, ce s-a prins de oamenii respectivi, i-am ajutat sau nu, le-am dat peste sau i-am invatat sa pescuiasca?
Cand vine momentul acela, de cele mai multe ori foarte brusc, ca o trezire din amorteala, devii constient de efort, si daca esti norocos, o sa vezi impactul, o sa vezi cum omul a crescut o data cu tine, s-a ridicat de jos, s-a ajutat singur; sau afli ca omul e acolo unde era si acu’ patru ani, si mai ales ca a ales sa ramana acolo, indiferent de eforturile tale sau de ce ai oferit tu. Si-asa ajungi la faza de ‘abort mission’, ramai cu tristetea ca ai investit atat de mult in van, si incepi sa cauti urmatoarea misiune, in care vei incepe sa investesti probabil la fel, sperand ca de data asta va conta.
…
De ce avem nevoie sa ne gasim misiuni din-astea?
refresh
ca tot vine primavara si am inceput cu mutat mobila la birou si acasa :)
- facut curatenie drastica in lista de YMsg
- aruncat carti de vizita depasite de timp si innecate in praf
- scapat de agende care ‘poate or sa-mi mai trebuiasca’ :)
- trimis vreo duzina de invitatii pe LinkedIN
- facut planul de vacanta pentru Madrid si Lisabona
- actualizat lista de contacte din telefonul de servici
…
ugh, ce de chestii am rezolvat! si astea doar in cateva ore, time to relax now :P
sa ne amuzam
Am primit astazi un link :)
Ce face aplicatia din spatele link-ului asta? in functie de data nasterii iti da o gramada de informatii “despre tine” :)
Una din limitari este ca esti unic la fel ca toti ceilalti oameni care s-au nascut in aceeasi zi cu tine, insa e fain tinand cont ca te lasa sa-ti alegi data de nastere inclusiv 29 feb, in anii bisecti (si da, stie care au fost anii bisecti :D)
Ce mi-a placut mie cel mai mult, a fost urmatoarea linie
Your fortune cookie reads:
Nature, time and patience are the three best physicians.
si … chiar acum, varsta mea este de 879.313.714 secunde :D
si inca ceva care imi place :)
Your birth tree is
Ash Tree, the Ambition
Uncommonly attractive, vivacious, impulsive, demanding, does not care for criticism, ambitious, intelligent, talented, likes to play with its fate, can be egoistic, very reliable and trustworthy, faithful and prudent lover, sometimes brains rule over heart, but takes partnership very serious.
Numa’ de bine zice aplicatia asta ;))
Enjoy!
ah, si daca vreti sa aflati altele asemenea si despre numele voastre, aici aveti continuarea :D
punctual
- ati fost vreodata in situatia de a simti ca nu mai aveti ce oferi? ca sunteti goi pe dinauntru si ca nimic nu va mai poate misca? ca nu mai puteti iubi, zambi, rade, … doar un gol care nici macar ala nu va umple … ce e mai trist in tot scenariul asta e situatia cand cineva alege constient sa fie in starea asta cu gandul poate ca asa nu va mai suferi, ca asa tot ceea ce conteaza de fapt nu mai exista, ca totul e ok pentru ca daca nu ai ce oferi nu esti in postura de a astepta sa si primesti, si-atunci nu vei fi dezamagit, … din nou, ca asa poate nu vei mai fi ranit
- imi place sa ma joc, cu Danut, cu soarele, cu cuvintele, afara, in zapada, pe plaja, cu marea, cu frunzele cazute toamna in padure, cu creta pe asfalt, cu M&M-urile … si da, sunt inca un copil, multumesc lui Dumnezeu pentru asta
- prea rar mi-am pus intrebarea de ce?; de fapt, m-am intrebat asta deseori in ceea ce-i priveste pe altii relativ la mine, insa prea rar referitor la mine … prea putina introspectie, tot timpul la vedere, tot timpul reactie … e bine sau nu, nu stiu, asa sunt eu (si nu cred ca e doar o scuza); Alin imi spunea ca dorinta mea de a calatori, de a sta atat de mult in preajma oamenilor, de a muta mobila prin casa sau de a face ceva pentru celalalt, toate sunt pentru ca fug de mine, pentru ca mi-e teama sa raman cu mine, si ca e infricosator ce poate afla un om despre el insusi – nu spun ca nu are dreptate, insa a-ti fi tie insuti suficient nu este calea spre fericire, … cred ca imi lipsesc inca niste bucati de puzzle din ce vroia Alin de fapt sa ma invete
- am fost intrebata recent daca cred in Dumnezeu, si nu am stiut ce sa raspund, … de ce tin post? de ce merg la biserica? pentru ca am nevoie sa cred; pentru ca e imposibil ca dincolo de noi sa nu mai existe nimic, fiecare traim in doua universuri iar cineva sau ceva tine un echilibru, daca asta inseamna sa cred in Dumnezeu, da, cred.
- astazi am facut o alegere, ipotetica si intr-o situatie dusa la extrem, insa o alegere asupra careia gandind acum la rece nu as reveni, chiar daca asta ma face sa par intr-un fel in care poate de fapt chiar sunt
- asta-seara am ajuns acasa in parfum de magnolii, da, infloresc magnoliile in Drumul Taberei si am avut o senzatie de trezire, ca si cum as fi dormit ultimele zile si nu am vazut cand mugurii au dat in floare; abia astept weekend-ul sa iau iar la pedale trotuarele din cartier, sa ma opresc undeva pentru un ceai fierbinte la soare si-apoi sa-mi tremure mainile de efort cateva ore
- ma gandeam pe drum la faptul ca te asteptai sa-ti spun sa nu te mai joci cu mine, imi place cand o faci, pentru ca ma provoci, pentru ca invat, pentru ca ma amuza, pentru ca ma supara, pentru ca ma pune pe ganduri, pentru ca la sfarsitul zilei e o joaca serioasa; si nu, nu vreau sa te schimbi, nu vreau sa fii ‘asa’, sau ‘altfel’, si pentru ca de fapt cu totii ne schimbam in timp si nu ramanem la fel, tot ce imi doresc este ca asta sa nu se schimbe anume sa fii tu asa cum esti
timp
La sfarsit de martie, pomii nu sunt inca infloriti, zilele sunt schimbatoare si nu ma mai mira ca dimineata ma saluta soarele in tramvai la Ciurel iar seara ma ascund sub umbrela in drum spre casa. Am inceput sa nu mai numar saptamanile, si sa nu mai privesc nostalgic dupa ‘a mai trecut o saptamana’ sau ‘azi iar e vineri’ si am reusit sa nu ma mai grabesc. Mi-au trebuit 4 ani de Bucuresti ca sa ma simt oarecum acasa aici si sa ma bucur de timpul meu liber asa cum faceam in Sibiu sau acasa cand eram copil.
Astazi am rasfoit link-uri a 6 blog-uri pe care am scris pana acum, 4 ani si jumatate de ganduri, de intrebari, de indoieli, de zambete … am avut aproape acelasi sentiment pe care l-am avut cand am citit tot 360*-ul lui Gelu: cine este omul asta a carui viata o poti citi in mii de pixeli? cine este omul asta care zi dupa zi isi insira gandurile din taste? M-am simtit detasata de mine … insa nu am putut sa nu am tendinta de a ma ‘cataloga’ dupa cele scrise in 4 ani de zile in www.
Suntem sau nu definiti de fragmentele pe care le lasam in urma noastra ca ganduri insirate pe un blog?
Ma gandeam in acelasi timp cat de mult poti influenta un om? sa-l faci sa creada ce vrei tu, sa vada optiunile pe care i le dai tu, sa ia deciziile din alternativele pe care tu i le spui; m-a fascinat intotdeauna cum functioneaza manipularea, si am condamnat-o atunci cand trece de un joc nevinovat sau de buna credinta care uneori ne impinge sa o folosim. Ca sa duc lucrurile intr-un plan mai personal, poti sa cunosti sau nu o persoana pe care o vezi zi de zi, pe care o simti zi de zi, care iti insoteste gandurile in fiecare seara si care te pune in miscare mai devreme in fiecare dimineata, sa o cunosti dincolo de ce spune, dincolo de reactii si de priviri? …
O sa innebunesc asa, nu pot sa caut motive acolo unde nu-s, si nu pot sa iau lucrurile asa cum vin pentru ca … pentru ca …
timp
Intr-un final, cu totii suntem mai mult decat zambetul de azi, mai mult decat gandurile de ieri, mai mult decat planurile pentru maine :) … astazi sunt mai mult decat suma clipelor de ieri …
