ca sa concluzionez

Privind retrospectiv la posturile anterioare m-a pufnit rasul de una singura vazand ca ultimele trei subiecte abordate sunt nici mai mult, nici mai putin, fotbal, politica, masini – acuma, nu ca m-as pricepe :D dar ce sanse am sa trec de cealalta parte a baricadei? ;;) ar mai trebui sa scriu despre femei (cu doza aferenta de misoginism) si cred ca as avea sanse :D

Stiu cativa amici care ar avea ceva de comentat la postul asta, sa vedem daca o vor face si in vazul lumii :P

editie speciala

Da, nu stiu ce se intampla cu mine zilele astea, insa efectele sunt din cele mai neobisnuite: ma uit la Badea, citesc National Geographic si urmaresc talk-show-uri politice; cred ca e ceva in aer de cand cu primavara asta :)

Tema preferata la televizor – ne imprumutam sau nu la FMI? analisti financiari si politici isi dau cu parerea, oamenii de rand privesc, de multe ori fara sa inteleaga mare lucru, iar jocurile politice isi urmeaza cursul. In jurul meu aud constant ca oamenii care inteleg ceva din realitatea asta politica sunt scarbiti si nu se duc la vot, ’si-asa nu avem ce alege’. Asta mi se pare cea mai mare dovada de lipsa de responsabilitate civica, n-ai pe cine sa alegi, mergi si invalideaza buletinul de vot, cum ar fi la alegeri sa ai 99% voturi exprimate  din totalul populatiei cu drept de vot si 75% voturi invalidate, nu te-ar pune pe ganduri? poate atunci am avea o baza pe care sa putem schimba ceva daca ne nemultumeste faptul ca Basescu sau oricine altcineva e ales cu 50%+1 din voturile exprimate, care de fapt inseamna 20% din populatia cu drept de vot … ugh, cum am ajuns sa scriu despre asta? :-s

Nu stiu cand veti mai citi pe blog-ul meu un post despre politica, una-peste-alta, io ma duc la vot (asta daca nu mai scot astia vreo gaselnita ca la alegerile parlamentare, ca sa votez doar in orasul de domiciliu :-s)

Tags: anotimpuri, politica, Romania

imagineaza-ti

Cum e sa nu iubesti vreodata, nici macar pe tine insuti?!

Tags: imagineaza-ti

reflectii

Am facut saptamanile trecute un maraton prin toate cele 5 serii ale House MD, dar nu despre mania asta vroiam sa scriu cateva cuvinte ci despre o idee pe care se pare ca am prins-o dintr-un episod si care imi revine in minte aproape zilnic, ca tot scriam ieri despre iubire si despre filme.

La intrebarea: cat de mult iti iubesti sotia dupa atatia ani de casnicie? raspunsul … clasic sa zicem, cel pe care il aud in toate filmele, in toate discutiile cu prietenii, in toate contextele, este: la fel de mult ca atunci cand ne-am casatorit, sau ca in prima zi (evident, atunci cand inca exista sentimentele). Raspunsul din acel episod din House MD a fost: din ce in ce mai mult, cu cat cunosti mai bine o persoana, cu atat ajungi sa o iubesti mai mult.

Voi ce credeti?

acesta nu este inca un post despre iubire

Vorbeam cu Carmen la un moment dat ca parca nu mai pot citi carti despre iubire, indiferent cat de comerciala sau cat de profunda ar fi povestea respectiva; toate imi par atat de putin realiste, si ce e de fapt trist, ca sa nu spun patetic, este dorinta noastra de a crede inca povestile respective. Cum e de fapt realitatea? poate sau nu sa fie pusa intr-o poveste, intr-o carte sau intr-un film? Poate cineva sa spuna cum este de fapt adevarata dragoste? De fapt cred ca am nevoie de realitate, sau de confirmarea ca si in realitate se intampla lucruri frumoase, ca exista inca valori, ca oamenii mai au sentimente sincere, dincolo de orgolii, imagine, frica, aroganta, putere, dincolo de mastile pe care am ajuns sa le purtam poate o viata intreaga fara sa mai avem sansa de a afla cine suntem cu adevarat; si ce tragedie ar fi sa afle cei din jur lucrul asta, cat de multe am pierde!

hm, am recitit postul asta si multe din cele din urma si se pare ca intotdeauna imi pun prea multe intrebari fara a incerca macar sa gasesc si raspunsurile; cred ca as putea sa fac o cariera de succes ca si consultant, din-ala care iti pune intrebari pana faci tot felul de click-uri si gasesti raspunsurile pe care le cauti. Cine se incumeta sa ma intrebe pe mine ca sa imi gasesc si eu raspunsurile? asta da provocare!

Asa, ca sa revin la iubire, am facut o fixatie de saptamana trecuta pe un film, pe o poveste mai bine zis, care m-a facut sa plang, m-a facut sa rad, m-a facut sa cred ca mai am inca sanse sa ma indragostesc, m-a facut sa ma gandesc la lucrurile pe care le tot asteptam de la viata uitand de fapt sa ne traim viata, … P.S. I love you

a inceput nebunia

care? nebunia reclamelor de Craciun :(

in magazine gasesti deja ornamentele din anii trecuti, inca nu se canta colinde, insa nu va mai dura mult; cat despre reclame, mie au ajuns sa imi taie cheful si bucuria asteptarii Craciunului, e inca mult prea devreme :(

si apropo, macar de-ar fi reclame noi, insa spotul de la Tuborg este atat de expirat :(

“it’s fine”

Nu ma pot abtine sa nu scriu aici randurile astea, tocmai pentru ca maine mi se vor parea probabil o prostie, si daca as lasa pe maine, nu le-as mai scrie, insa astazi, acum, conteaza.

“it’s fine” cu variantele sale “it’s ok” sau “nu conteaza” sau “inteleg” sau “stiu” este expresia care as putea spune ca ma caracterizeaza, si care m-a etichetat pentru multi dintre oameni ca o persoana indiferenta, care trece prin viata prea usor peste tot, care nu se leaga, pentru care nu conteaza, ca oricum trece; si poate pe buna dreptate. Astazi sunt suparata, cum nu am mai fost de foarte mult timp, insa la o analiza rece si cat se poate de rationala nu e mare scofala. Ce ma face sa raman suparata mai mult decat de obicei e faptul ca undeva exista un motiv pentru care Carmen a ales sa se poarte intr-un fel sau altul, motiv care indiferent daca il aflu, sau daca ea il va afla, nu va face mare diferenta, pentru ca uneori doar facem lucrurile pentru ca le facem, si de-asta e  ok pentru mine, nu vreau sa inteleg.

Cred ca de fapt ce doare mai tare e ca nu ma asteptam, I did not see it coming, va mai trece putin pana cand ma voi obisnui cu ideea si totul va fi … just fine. Intotdeauna a fost asa …

in final, everything is just fine, nu are cum sa fie altfel :(

sfarsit si inceput

se pare ca am o predispozitie (nu stiu daca genetica) de a-mi face rau, de a persista in a fi nefericita … ma lupt parca cu toata inversunarea sa imi fie rau, sa fiu nefericita si sa ma simt ca ultimul om, de ce nu pot muta toata energia asta catre a fi fericita? de ce nu ma pot pune pe mine in primul rand? de ce sunt altii mereu primii iar eu ajung mereu pe locul ultim? revin ca in urma cu multe luni, de ce eu sunt mereu ‘the best friend’ si niciodata personajul principal in filmul vietii mele?

imagineaza-ti

ora 5 si ceva dimineata, un hol de tren accelerat, fum de tigara, un petec de nor mov, si 15 secunde de rasarit incandescent, cu volumul dat la maxim in casti

Gustavo Santaolalla – Pajaros
Asculta mai multe audio Muzica »

… eu nu mi-am imaginat :)

Quiz: What’s Your Dream Job?

Am dat de un alt test pe tickle, si cum sunt acum intr-o perioada a schimbarilor, de ce sa nu ma joc putin?

rezultatul?

Ambassador

Sales representative? No way. Chemical engineer? Not you. With a big heart and a natural knack for smooth-talking, there’s no doubt that you could go head-to-head with Angelina Jolie for best humanitarian. Whether you’re smoothing over a fight between feuding friends or solving the stickiest of situations, you somehow manage to keep even-keeled under the heaviest of pressures. That’s why the perfect job for you would be making sure that people all over the world are happy, healthy, and safe.
And while there may be a lot of competition on the international stage, this world could still use all the caretakers it can get. So make sure to take your heart wherever you go! Believe it — no matter where you work, your coworkers will be glad you’re there.

La sfarsit, optiunea: “Take Test Again”

sa mai incerc o data? :)