Mda, cum ati defini voi cuvantul vacanta? Pentru mine e odihna, calatorie, familie, prieteni, planuri noi, energie, locuri mai noi sau mai vechi, jocuri, soare, camin, afara, ugh … o multime de cuvinte care par sa nu aiba mare lucru in comun.
Si pentru ca un prieten imi explica prin vara diferenta intre concediu si vacanta, o sa experimentez in zilele ce urmeaza aceasta diferenta, sa vedem daca e sau nu dupa definitie.
E prima data cand nu am concediu vara si ma apuca octombrie cu planurile de vacanta in calendar, asta nu inseamna ca toata vara nu am umblat, mai ales de cand am roti, am reusit in 5 luni sa fac aproape 7000 de km :D. Si din nou e prima data cand planurile de vacanta nu inseamna plecat prin tari straine, ci luat aceleasi roti la tocit pe drumuri autohtone, cu vreo 1500 de km in plan si implinirea acelei dorinte de a te urca la volan si a te opri acolo unde vrei, cand vrei, fara planuri sau agende; si 10 zile de astfel de tratament cu siguranta vor insemna mai mult decat o vacanta minunata.
Aveti si voi melodii pe care le asociati anumitor momente din viata, la mine nu sunt multe, insa sunt foarte puternice trairile asociate acestor melodii; nu pot sa ascult Richard Clayderman fara sa imi amintesc senzatiile pe care mi le crea in combinatie cu Moartea Lebedei de Ion Grecea, nu pot sa ascult Ricordi del cuore fara sa ma gandesc la accidentul de acum mai bine de 10 ani sau sa ascult Tudor Gheorghe si sa nu-mi amintesc furtuna de emotii din prima jumatate a anului asta.
La fel e si cu melodia asta, care ma duce mereu cu gandul la Salman Rushdie si dorinta de a pleca in Pakistan.
Dar, asa cum spunea Irina, poate ca intr-adevar am facut mereu ce trebuia, nu ce-mi doream, raman deci cu muzica si cu senzatiile asociate … ce m-as face daca nu mi-as aminti?!
In sfarsit cu toate actele in regula, am iesit azi la plimbare cu Sunny. Drumul de-acum cunoscut catre Mogosoaia nu mi-a mai oferit surprize, asa ca dupa o scurta escala la un supermarket pentru un sandvis si o cafea si un drum cat vreo 4 -5 track-uri cu Tudor Gheorghe parchez in fata parcului. Iau sacul de dormit, cartea si rucsacul pregatit de acasa si ma asez comod la locul deja obisnuit. Au fost cele mai faine ore din saptamana asta, dincolo de orele de recuperat somnul de ieri, dincolo de Children of Dune, dincolo de tot ce am trait saptamana asta. La finalul dupa-amiezei inca o scurta plimbare cu camera pregatita, si-apoi, pregatiri, bagaje si planuri de vacanta :) Iar daca acum salcamul statea de straja la intrare, abia astept sa revin peste doua saptamani cand vor fi teii in floare si toata curtea-mi va aminti de poemele lui Eminescu si de aniversarile copilariei din Gradina Mare. Pana atunci insa, weekend-ul urmator, daca lucrurile ies cum imi doresc, va salut din Porto.
Dupa 3 nopti in care media de somn a fost de 3-4 ore, astazi m-am trezit la ora 8, am facut o cafea, am raspuns unor oameni carora le eram datoare si am citit jumatate de carte; am adormit apoi din nou cu gandul la o discutie de ieri dupa-masa care mi-a dat din nou senzatia de siguranta si de camin, de confort si de intimitate la care visez; pe la 4 am facut din nou ochi si cum nu puteam lasa sa treaca o zi de sambata fara sa scot nasu’ din casa am zis ca si putina miscare nu strica, asa ca am sters din nou praful de pe bicicleta si am pornit la pedalat prin cartier. Dupa doua ore de colindat pe strazi, pe trotuare, prin parc, printre carucioare si role m-am oprit in fata blocului pe langa tobogane si leagane si mi-am continuat lectura vreo ora, in timp ce Delia a avut grija ca bicicleta sa nu se plictiseasca :)
Ziua asta perfecta nu se putea incheia altfel decat perfect, in gradinita din coltul blocului un pui de salcam statea cu crengile aplecate sub povara florilor si fara sa ma pot abtine am mangaiat buchetele parfumate, le-am mirosit si am pornit mai departe cu gandul la o mai veche dorinta redesteptata …
Am inchis portiera fredonand Valtul rozelor a lui Tudor Gheorghe pe masura ce rememoram drumul pana in fata portii parcului de la Mogosoaia, asa cum fac in ultima vreme atunci cand ma dau jos de la volan. Mi-am pus camera pe dupa gat si geanta verde la-ndemana si am pornit spre poarta. La intrare, multe, multe flori de liliac inflorite ma fac sa zambesc si sa ma inalt pe varfuri ca sa le fur parfumul. Mai fac douazeci de pasi recapituland lista domeniului: palatul domnesc, casa de oaspeti, ghetaria, cuhnia si serele. In stanga mea se ridica o biserica, chiar la intrarea in curtea palatului.
Desi este duminica dimineata, nu se slujeste in biserica, asa ca mai fac cativa pasi si intru in curtea cu alei de pietris. De mult timp nu am mai ascultat ce e in jurul meu; astazi insa pasii in pietris, corul broastelor de pe lac, vantul mirosind a ploaie, crengi de pom batand in geamuri, un cantec solitar de cuc, la un moment dat ciocanitori, alergat prin iarba, … intensitatea sunetelor mi-a ramas intiparita in minte, parca cu un anume scop sa-mi amintesc, sa nu uit.
Am pornit explorarea dat fiind ca accesul era liber peste tot, si abia asteptam sa descopar ungherele ascunse, pasajele, scarile in forma de melc, colturi de gradina tainute. Iarba uda mi-a amintit de diminetile de la Hateg, si de joaca din livada, desculta prin covorul de trifoi.
Am facut o scurta plimbare prin curte ca sa-mi obisnuiesc pasii cu moliciunea ierbii si camera cu imaginile ce mi se ofereau. Am vazut gradinile, lacul, serele, si m-am opritpe pajistea din stanga casei de oaspeti, o pajiste cum am vazut doar in filmele englezesti dupa cartile lui Jane Austen. Cu o vreme tipic englezeasca, dar nu neaparat ostila ma hotarasc sa imi acord orele pe care mi le doream, acolo in iarba. Fac cale intoarsa la masina si imi iau sacosa pregatita de acasa si revin in parc. Sacul de dormit la tulpina copacului, cutia de acuarele, camera foto si sandvisul. Cand a trecut timpul nu stiu, senzatia de timp care sta in loc era sparta uneori de rasetele copiilor din jur si de zgomotul indepartat a vreunui motor de avion, in rest, de jur imprejur doar natura. Am ascultat, am pictat si am dormit.
Ce am facut dupa ce am plecat din Mogosoaia in alt post :)
Am auzit replica intr-un film … nu mai stiu cand, nu mai stiu in ce film, nu mai stiu in ce context, insa mi-a ramas in minte si revine ori de cate ori sunt in postura de a face o alegere. Am lucrat in weekend la IDP (cunoscatorii sa lase remarcile destepte :P) si pe masura ce totul lua contur ma simteam din ce in ce mai stapana pe ce vreau sa fac, pe ce trebuie sa fac ca sa fiu asa cum ma defineam in formularul ala ajutator. Cum zic americanii, ‘I slept on it’ iar acum … acum parca nu sunt eu in formularul ala. M-a ajutat sa vad cat de multe lucruri faine am realizat pana acum, unde am gresit si de ce, mi-a dat o idee despre unde vreau sa fiu dpdv profesional cel putin, insa ce a iesit in final, nu seamana a Aura, nu acea Aura pe care o stiu eu. Iar acum, desi lucrurile sunt mult mai clare decat oricand, ma simt mai confuza ca niciodata, pentru ca adevarata intrebare care imi goneste prin cap si pe care o evit sub orice forma este “Chiar asta vrei sa fii Aura?”; “Daca asta vrei sa fii, uite aici calea, asta trebuie sa faci, mai punem totul intr-un gantt si dam drumu’ la treaba … dar esti sigura ca asta vrei? te va duce asta la ce vrei tu sa fii, la cum vrei tu sa fii?” Cum raspund la intrebarea asta? … Cum?
Si in tot amalgamul asta de intrebari, de actiuni, de planuri, de reusite si de esecuri, o imagine revine in mod constant, un petec de livada, poate cateva randuri de vie, un apus de soare si un pridvor cald si o cana de ceai de tei in maini – cat de realizabila este imaginea asta? sau e doar o iluzie, genul de fantezie care ramane fantezie toata viata???? oare o data transformata in realitate imaginea asta se va dovedi doar fum????
Si ca sa nu va dau apa la moara, stiu ca eu voi alege, asa cum zice Miti, aici nu e loc de decizii, sunt doar alegeri.
La sfarsit de martie, pomii nu sunt inca infloriti, zilele sunt schimbatoare si nu ma mai mira ca dimineata ma saluta soarele in tramvai la Ciurel iar seara ma ascund sub umbrela in drum spre casa. Am inceput sa nu mai numar saptamanile, si sa nu mai privesc nostalgic dupa ‘a mai trecut o saptamana’ sau ‘azi iar e vineri’ si am reusit sa nu ma mai grabesc. Mi-au trebuit 4 ani de Bucuresti ca sa ma simt oarecum acasa aici si sa ma bucur de timpul meu liber asa cum faceam in Sibiu sau acasa cand eram copil.
Astazi am rasfoit link-uri a 6 blog-uri pe care am scris pana acum, 4 ani si jumatate de ganduri, de intrebari, de indoieli, de zambete … am avut aproape acelasi sentiment pe care l-am avut cand am citit tot 360*-ul lui Gelu: cine este omul asta a carui viata o poti citi in mii de pixeli? cine este omul asta care zi dupa zi isi insira gandurile din taste? M-am simtit detasata de mine … insa nu am putut sa nu am tendinta de a ma ‘cataloga’ dupa cele scrise in 4 ani de zile in www.
Suntem sau nu definiti de fragmentele pe care le lasam in urma noastra ca ganduri insirate pe un blog?
Ma gandeam in acelasi timp cat de mult poti influenta un om? sa-l faci sa creada ce vrei tu, sa vada optiunile pe care i le dai tu, sa ia deciziile din alternativele pe care tu i le spui; m-a fascinat intotdeauna cum functioneaza manipularea, si am condamnat-o atunci cand trece de un joc nevinovat sau de buna credinta care uneori ne impinge sa o folosim. Ca sa duc lucrurile intr-un plan mai personal, poti sa cunosti sau nu o persoana pe care o vezi zi de zi, pe care o simti zi de zi, care iti insoteste gandurile in fiecare seara si care te pune in miscare mai devreme in fiecare dimineata, sa o cunosti dincolo de ce spune, dincolo de reactii si de priviri? …
O sa innebunesc asa, nu pot sa caut motive acolo unde nu-s, si nu pot sa iau lucrurile asa cum vin pentru ca … pentru ca …
Intr-un final, cu totii suntem mai mult decat zambetul de azi, mai mult decat gandurile de ieri, mai mult decat planurile pentru maine :) … astazi sunt mai mult decat suma clipelor de ieri …
Am vazut aseara la metrou afisele care ne indeamna sa ne alaturam acestei initiative; sunt curioasa daca astazi vor mai fi acolo. Pe facebook am vazut prima data bannerul pentru eveniment si mi l-am pus in bookmarks si in calendar pentru ca anul trecut mi-a parut rau ca am ratat ora respectiva, afland despre asta abia la stiri, cand deja se intamplase.
Asa ca anul asta vreau sa fiu pregatita, ca sa fac si eu ceva pentru planeta asta, macar simbolic :)
Imi amintesc cand eram mica si striga mama dupa mine sa sting lumina cand ies dintr-o camera, stiu ca ratiunea era alta atunci, insa m-a invatat responsabila si mi-a intrat in obicei; din pacate multi oameni la fel ca mine nu simt responsabilitatea asta. As fi curioasa sa stiu cati oameni se vor alatura initiativei asteia, dincolo de faptul ca da bine, ca e cool, ca e la moda, ci pentru a-si forma un obicei si a deveni solidari cu miscarea asta care poate schimba lucrurile pentru noi in primul rand. Din fericire este mediatizat destul de bine, sau poate eu vad lucrurile asa pentru ca m-a interesat subiectul; voi ati vazut in media pana acum evenimentul asta?
.bmp)
slujeste in biserica, asa ca mai fac cativa pasi si intru in curtea cu alei de pietris. De mult timp nu am mai ascultat ce e in jurul meu; astazi insa pasii in pietris, corul broastelor de pe lac, vantul mirosind a ploaie, crengi de pom batand in geamuri, un cantec solitar de cuc, la un moment dat ciocanitori, alergat prin iarba, … intensitatea sunetelor mi-a ramas intiparita in minte, parca cu un anume scop sa-mi amintesc, sa nu uit.
Am facut o scurta plimbare prin curte ca sa-mi obisnuiesc pasii cu moliciunea ierbii si camera cu imaginile ce mi se ofereau. Am vazut gradinile, lacul, serele, si m-am opritpe pajistea din stanga casei de oaspeti, o pajiste cum am vazut doar in filmele englezesti dupa cartile lui Jane Austen. Cu o vreme tipic englezeasca, dar nu neaparat ostila ma hotarasc sa imi acord orele pe care mi le doream, acolo in iarba. Fac cale intoarsa la masina si imi iau sacosa pregatita de acasa si revin in parc. Sacul de dormit la tulpina copacului, cutia de acuarele, camera foto si sandvisul. Cand a trecut timpul nu stiu, senzatia de timp care sta in loc era sparta uneori de rasetele copiilor din jur si de zgomotul indepartat a vreunui motor de avion, in rest, de jur imprejur doar natura. Am ascultat, am pictat si am dormit.
