Bucuresti, oras de provincie

Cine ar fi crezut ca Bucurestiul poate fi atat de pasnic, atat de linistit si provincial?
E 6 jumatate si tocmai am gasit casa perfecta pentru mine daca as fi trait intr-un Bucuresti interbelic, iesind la promenada, ascultandu-l pe Cristian Vasile, primind oaspeti in salonul chic, privind trasura cum trage in fata casei, asteptand guvernanta sa lase draperia grea peste fereastra inalta …
Casa de pe G. Calanceanu e parasita, are zidurile cojite, o gradina la strada mica si in paragina, un copac batran acum chelit de iarna cenusie care inca nu se lasa dusa. Am trecut pe langa Ateneu si daca nu as sti asta, n-as avea o explicatie pentru muzica ce pare sa se auda in surdina pe strada. Casa cu etaj si cu draperii grele ramane cenusie si pierduta intr-un anonimat nemeritat pe masura ce orasul pare sa se trezeasca si sa-mi alunge iluziile melancolice ale unui trecut care nici macar nu e al meu.
Ma intorc la a face drumul de-o ora spre platforma industriala Pipera si sperand sa pot pastra amintirea din dimineata asta inca mult timp cu mine.
Casa e inca acolo … cel putin pentru azi …

My name is Khan

am pierdut ceva

Rar se intampla sa am sentimentul asta, si nu, nu e ca acela cand ai impresia ca ai uitat ceva acasa de dimineata, si spre sfarsitul zilei iti dai seama ca nu ai cheile cu care sa intri din nou in casa; e alt fel de sentiment, ca am pierdut ceva din mine, ceva care era fain si care ma facea sa ma simt fericita. E trist insa ca oricat ma stradui nu reusesc sa-l identific, sa realizez ce este acel ceva. Zilele trecute am pus o intrebare catorva prieteni foarte apropiati, si raspunsul pare atat de simplu … degeaba stii insa ce sa faci daca acel “cum” nu iti iese. Poate ca da, ar trebuie sa gasesc propriul meu “cum” de ce trebuie sa fie insa atat de greu?

Am avut astazi un interviu excelent la prima ora, care a meritat trezitul la 5:30 dimineata, cu un om in care m-am regasit foooarttteee mult, si da Carmen, este nascut in aceeasi zodie ca si mine, dar omul a invatat sa se foloseasca de slabiciunile lui, a facut din asta un punct forte si il foloseste atat de fain. Este atat de plin de energie, atat de motivat, curios, … atat de viu :) Da, azi am avut o zi buna, foarte buna, atat de buna ca ma gandesc sa merg la film si sa inchei ziua in acelasi ton de calm si de timp pentru de toate.

Cu toate astea, in acele cateva zeci de secunde de cand pun capul pe perna si pana cand adorm nu gasesc raspuns la intrebarea Ce am pierdut???

scurta lectie de YMsg

se ia una bucata prieten pe care il cheama Cosmin si se adauga poza unui amic pe care il cheama Paul, se amesteca intr-o fereastra de YMsg isi se converseaza … Cosmin a reusit sa ma convinga ca nu e Paul :P

nu stiu ce-mi veni …

evolutie

Ca sa vezi cum trece timpul, primul meu calculator avea cred un hdd de 2,4 Gb si era mai mult decat suficient, puteam chiar sa am un film pe el si sa si ruleze foarte ok. Ieri mi-am luat un hdd extern de 1,5 Tb pentru ca cel de 160 Gb si teancul de dvd-uri cu infromatii, filme, muzica, nu mai sunt de ajuns … insa ca sa duc si mai departe ideea, cata informatie poti stoca astfel incat sa fie de ajuns? Cand ai destula? Cum era inainte cand nu puteai stoca atat de multa informatie digital? existau bibliotecile, albumele foto, aparatele cu film, cartile de bucate, diafilmele … si era de ajuns. Acum … sunt curioasa in cat timp si aces 1,5 Tb va fi insuficient???

sfarsit de vacanta, no stats, doar fresh perspectives :)

un 1 octombrie perfect

Am reusit sa plec din Bucuresti in jur de ora 10, cu o mica escala la Auchan pentru un mic-dejun grabit in masina, apoi suta de km pana in Pitesti, iesirea catre Curtea de Arges si oprire la hidrocentrala Vidraru pentru … Cetatea Poienari!!!!!!!!!!!! pozele maine, promit!! :)

Urcarea celor 1480 de trepte a luat mult mai putin decat ma asteptam, iar cetatea … o bijuterie. Pe la 4 porneam deja mai departe, dupa ce am ezitat intre Campulung si Balea Lac am ales a doua varianta, si da, am facut-o si p’asta Transfagarasanul!!!!!!!!!!!!! weeeeeeeeeeeeeeee Excelenta experienta, fain drum, superbe peisaje, cred ca am oprit de mai mult de zece ori ca sa facem poze. La Balea Lac … am adaugat 2 hanorace, gluga peste frunte si aparatul pe umar pentru poze, multe poze, faine poze. — tot maine :P

Si-apoi coborat spre Brasov, atacat un drum mai … comunal catre Agnita si iata-ma intr-un hotel de o stea, singurul din oras, unde am ocazia minunata de a revedea intrerupatoare de lumina din vremea copilariei :) si mai ales un inventar pe perete batut la masina, cu o hartie atat de galbena incat cred ca daca am face un test cu carbon i-am determina cu exactitate momentul tiparirii, probabil undeva prin anii ‘65-’70 :)

Maine … Sighisoara!!!!!!!!!!!!! iar de acolo … cine stie :)

despre eroi si despre oameni

In primii ani de recrutare imi intrebam candidatii daca au role-models, oameni pe care ii admira si de la care invata, oameni asemenea carora ar vrea si ei sa fie la un moment dat. Cat de iluzorii ne erau asteptarile pe vremea aia …

Astazi ma uit la oamenii din jurul meu si imi dau seama ca nu exista role-models, asa cum nu exista nici eroi, ca intr-un final suntem cu totii doar oameni iar unii dintre noi ajungem eroi doar din dorinta altora de a avea pe cineva cu care sa se compare pentru ca nu avem taria de a crede in noi si de a face noi lucrurile sa se intample asa cum ne-ar placea. Ne uitam mereu la realizarile altora, cu admiratie sau cu invidie, cu dorinta sau doar indiferenta si nu realizam ca fiecare dintre noi putem fi un erou sau suntem un role-model, fie ca stim, fie ca nu.

indragostita de ritmuri