Dreams … they come and go, they change or stay, it’s dreams :)
Nu sunt multe de spus, orasul, la fel de impunator si apasator cum l-am perceput si prima data; oamenii, civilizati, zambitori, dar reci, foarte diferiti de barceloneni.
Am facut poze, am batut si cateva magazine, eu si cardul meu :) si-acum imi odihnesc picioarele ca sa se pregateasca pentru ziua 2.
Povesteam zilele trecute cu o prietena pe care nu am vazut-o de cativa ani buni ca la cei aproape 30 de ani pe care ii am nu ma simt mai batrana sau mai altfel decat cand eram o copila. Nu vreau sa ma mai intreb daca e ok sau nu (Carmen ar avea de zis cate ceva legat de asta), cred insa ca pentru fiecare dintre noi exista la un moment dat normalitatea asta. Cand eram de 17 ani aveam impresia ca sunt foarte matura pentru varsta mea, ca am trecut prin multe experiente marcante si ca nu mai sunt de mult timp un copil. Acum, la 27 ma simt mai copil ca niciodata, un copil rasfatat de soarta care are aproape totul, iar ce-i lipseste este pentru ca nu-si doreste probabil destul de mult ca sa lupte.
Are sens sa-mi pun dorinte? are sens sa suflu in lumanari si in acest an? Pentru prima data, anul asta, ziua mea a fost doar una din multe alte zile, si desi poate parea trist, pentru mine a fost ok; ce a facut diferenta a fost multitudinea mesajelor pe care le-am primit de unde nici nu ma asteptam, pe cele mai neobisnuite cai, si asta a fost foarte bine :)
Mi-am dorit sa merg la Barcelona, am fost; imi doresc Viena, voi merge in toamna; imi mai doresc sa merg la mare, abia astept sa ajung in Vama, desi cred ca anul asta ceva s-a schimbat, nu stiu daca ma voi mai regasi in atmosfera din Vama.
Mi-e teama sa imi doresc mai mult, imi e teama sa fac planuri, pana acum a fost ok sa imi doresc ceva pe moment si sa fac ca lucrul ala sa se implineasca, va fi oare mereu asa?
in noaptea de 17 mai din nou “Noaptea Muzeelor” in Bucuresti.
vreti sa facem un tur? dati de veste, in gasca farmecul e cu totul altul ;)
mai multe aici
încălcaţi regulile, iertaţi repede, sărutaţi încet, iubiţi cu tot sufletul, râdeţi necontrolat şi nu regretaţi nimic care v-a făcut să zâmbiţi
Prima mea intalnire cu Gabriel Garcia Marquez a fost in urma cu doi ani, si am ales Toamna Patriarhului, m-am luptat cu cartea asta cateva luni bune, pana la momentul in care m-am lasat pagubasa, una dintre putinele carti pe care nu am putut sa le termin.
Am vrut apoi de multe ori sa incep Un veac de singuratate sau Dragoste in vremea holerei, insa de fiecare data m-am dat batuta pentru ca daca n-am putut termina cartea asta, cum ma puteam apuca de sutele de pagini ale veacului de singuratate?!
Saptamana trecuta insa, am ajuns dupa mult timp prin Cora, si pe cat de mult nu-mi place ‘Piata’ pe atat de mult imi place raionul de carti, … chiar daca mai am carti cumparate si necitite, m-am oprit si m-am hotarat sa mai incerc o data, poate Toamna patriarhului a fost prea grea pentru mine, sau prea grea pentru vremea aia, sau pentru a incepe a-l citi pe Marquez. Asa ca am ales Despre dragoste si alti demoni.
Surpriza a fost de fapt astazi, am inceput cartea in autobuz, in drum spre centru, am citit asteptand la semafoare si la ambasada, am citit asteptand la dentist si in drum spre aeroport … si am terminat-o.
Si mi-a placut, intr-un fel ciudat, Marquez mi se pare un Bacovia in proza, poate mai profund, oricum, nu genul de lectura care sa te faca sa te simti mai bine, ci lectura care sa te puna pe ganduri.
El isi trecu varfurile degetelor peste pielea ei, aproape fara s-o atinga, si trai pentru intaia oara miracolul de a se simti in alt trup. O voce launtrica ii dezvalui cat de departe fusese de diavol in noptile-i de insomnie petrecute cu latina si greaca, in clipele de extaz ale credintei, in pustiurile neprihanirii, pe cand ea convietuia cu toate puterile dezlantuite ale dragostei libere in colibele sclavilor. Se lasa calauzit de ea, bajbaind in intuneric, dar se cai in ultima clipa si se prabusi prada unui cataclism moral. Ramase cu fata in sus, cu ochii inchisi.
asa … unde ramasesem? mai e o zi :)
in ultima zi am fost la Verona, o zi plina de peripetii, un sfarsit de vacanta la fel de precipitat ca si inceputul, dar incheind un sejur minunat. La Verona, ne-am plimbat, am vazut o multime de locuri frumoase, atat de diferit de Venetia, dar plin de istorie, cel mai mult mi-au placut Arena si Torre dei Lamberti. De fapt, totul mi-a placut, ziua am inceput-o la Muzeul Castel Vecchio, unde mi-ar fi placut mult sa stau mai mult timp, picturile minunate, frescele, arhitectura, culoarele, gradina, …
asa, a doua zi … la snowboard, mers cu autocarul, nu stiu in ce statiune, banuiesc ca muntii is Alpii, ca altii nu are de unde, asa-i? :-S
bun, ca am lamurit si asta, am stat pe placa, sunt in stare sa ma dau, asa, pana prind putina viteza si mi se face frica si ma las sa cad :D am reusit insa de la primele exercitii sa-mi rasucesc bine genunchiul stang, asa ca nu am facut decat vreo cinci coborari, nu simteam mare lucru, ca erau muschii infierbantati, dar dupa ce am stat putin si am baut un ceai, abia ma mai miscam. Am urcat cu telecabina sus-sus pe munte, well, mi-a fost frig, ma doare inca piciorul, dar a fost o zi faina, faina :P (no pictures from the snowboard with me :()
a treia zi … am fost in Venetia
Copyright © 2010 Strop de Soare All rights reserved. Theme by Laptop Geek.
