0
deschide-ti mintea!
daca atat de multe lucruri ce pareau adevarate s-au dovedit a fi false, de ce nu ar fi si reciproca valabila? :)
let it hurt …
Este un moment in viata fiecarui copil pe care eu sincera sa fiu nu l-am gasit niciodata descris sau dezvaluit in cartile pentru adolescenti, pentru parinti, de autoeducare sau cum se mai numesc ele … ma refer la momentul cand copilul vede omul din parintele sau. Poate as presupune gresit gandindu-ma ca toti traim momentul asta, pentru mine a fost ca o palma puternica peste fata, dar nu palma care iti intoarce capul intr-o parte, ci aceea care iti pleaca doar privirea si-ti lasa obrazul arzand de dogoarea durerii, a fost ca o trezire.
E momentul in care pentru mine s-au prabusit toate idealurile, statuile de pe socluri, modelele de viata … as vrea doar sa stiu daca parintii nostri realizeaza impactul asta, poate au trait si ei asemenea clipe, insa le-au perceput atat de diferit, sunt convinsa.
De ce-mi veni oare sa scriu despre parinti?
Sunt cam blue de cateva zile incoace, sper ca zborul cu avionul si adrenalina sa ma aduca inapoi la starea de … floricele pe campii si … whatever …
abort mission!!!!!!!!!!!
Vorbeam zilele trecute cu o prietena ca ne luam uneori, constient sau inconstient, niste raspunderi foarte mari fata de cei din jurul nostru, oameni dragi sau doar niste straini. Ne angajam sa-i ajutam, sa-i alinam, sa-i crestem, sa le oferim suport, sa ni-i facem prieteni, si incepem sa investim; … si oferim, o luna, un an, doi ani, patru ani, intram intr-o obisnuinta care nu ne va lasa sa ne detasam un moment si sa vedem unde a dus investitia noastra, ce s-a prins de oamenii respectivi, i-am ajutat sau nu, le-am dat peste sau i-am invatat sa pescuiasca?
Cand vine momentul acela, de cele mai multe ori foarte brusc, ca o trezire din amorteala, devii constient de efort, si daca esti norocos, o sa vezi impactul, o sa vezi cum omul a crescut o data cu tine, s-a ridicat de jos, s-a ajutat singur; sau afli ca omul e acolo unde era si acu’ patru ani, si mai ales ca a ales sa ramana acolo, indiferent de eforturile tale sau de ce ai oferit tu. Si-asa ajungi la faza de ‘abort mission’, ramai cu tristetea ca ai investit atat de mult in van, si incepi sa cauti urmatoarea misiune, in care vei incepe sa investesti probabil la fel, sperand ca de data asta va conta.
…
De ce avem nevoie sa ne gasim misiuni din-astea?
imagineaza-ti
care sunt lucrurile pe care crezi ca nu le vei face niciodata??
I choose to believe
Am auzit replica intr-un film … nu mai stiu cand, nu mai stiu in ce film, nu mai stiu in ce context, insa mi-a ramas in minte si revine ori de cate ori sunt in postura de a face o alegere. Am lucrat in weekend la IDP (cunoscatorii sa lase remarcile destepte :P) si pe masura ce totul lua contur ma simteam din ce in ce mai stapana pe ce vreau sa fac, pe ce trebuie sa fac ca sa fiu asa cum ma defineam in formularul ala ajutator. Cum zic americanii, ‘I slept on it’ iar acum … acum parca nu sunt eu in formularul ala. M-a ajutat sa vad cat de multe lucruri faine am realizat pana acum, unde am gresit si de ce, mi-a dat o idee despre unde vreau sa fiu dpdv profesional cel putin, insa ce a iesit in final, nu seamana a Aura, nu acea Aura pe care o stiu eu. Iar acum, desi lucrurile sunt mult mai clare decat oricand, ma simt mai confuza ca niciodata, pentru ca adevarata intrebare care imi goneste prin cap si pe care o evit sub orice forma este “Chiar asta vrei sa fii Aura?”; “Daca asta vrei sa fii, uite aici calea, asta trebuie sa faci, mai punem totul intr-un gantt si dam drumu’ la treaba … dar esti sigura ca asta vrei? te va duce asta la ce vrei tu sa fii, la cum vrei tu sa fii?” Cum raspund la intrebarea asta? … Cum?
Si in tot amalgamul asta de intrebari, de actiuni, de planuri, de reusite si de esecuri, o imagine revine in mod constant, un petec de livada, poate cateva randuri de vie, un apus de soare si un pridvor cald si o cana de ceai de tei in maini – cat de realizabila este imaginea asta? sau e doar o iluzie, genul de fantezie care ramane fantezie toata viata???? oare o data transformata in realitate imaginea asta se va dovedi doar fum????
Si ca sa nu va dau apa la moara, stiu ca eu voi alege, asa cum zice Miti, aici nu e loc de decizii, sunt doar alegeri.
life will go on
Chris Isaak – Life will go on
Asculta mai multe audio Muzica »
timp
La sfarsit de martie, pomii nu sunt inca infloriti, zilele sunt schimbatoare si nu ma mai mira ca dimineata ma saluta soarele in tramvai la Ciurel iar seara ma ascund sub umbrela in drum spre casa. Am inceput sa nu mai numar saptamanile, si sa nu mai privesc nostalgic dupa ‘a mai trecut o saptamana’ sau ‘azi iar e vineri’ si am reusit sa nu ma mai grabesc. Mi-au trebuit 4 ani de Bucuresti ca sa ma simt oarecum acasa aici si sa ma bucur de timpul meu liber asa cum faceam in Sibiu sau acasa cand eram copil.
Astazi am rasfoit link-uri a 6 blog-uri pe care am scris pana acum, 4 ani si jumatate de ganduri, de intrebari, de indoieli, de zambete … am avut aproape acelasi sentiment pe care l-am avut cand am citit tot 360*-ul lui Gelu: cine este omul asta a carui viata o poti citi in mii de pixeli? cine este omul asta care zi dupa zi isi insira gandurile din taste? M-am simtit detasata de mine … insa nu am putut sa nu am tendinta de a ma ‘cataloga’ dupa cele scrise in 4 ani de zile in www.
Suntem sau nu definiti de fragmentele pe care le lasam in urma noastra ca ganduri insirate pe un blog?
Ma gandeam in acelasi timp cat de mult poti influenta un om? sa-l faci sa creada ce vrei tu, sa vada optiunile pe care i le dai tu, sa ia deciziile din alternativele pe care tu i le spui; m-a fascinat intotdeauna cum functioneaza manipularea, si am condamnat-o atunci cand trece de un joc nevinovat sau de buna credinta care uneori ne impinge sa o folosim. Ca sa duc lucrurile intr-un plan mai personal, poti sa cunosti sau nu o persoana pe care o vezi zi de zi, pe care o simti zi de zi, care iti insoteste gandurile in fiecare seara si care te pune in miscare mai devreme in fiecare dimineata, sa o cunosti dincolo de ce spune, dincolo de reactii si de priviri? …
O sa innebunesc asa, nu pot sa caut motive acolo unde nu-s, si nu pot sa iau lucrurile asa cum vin pentru ca … pentru ca …
timp
Intr-un final, cu totii suntem mai mult decat zambetul de azi, mai mult decat gandurile de ieri, mai mult decat planurile pentru maine :) … astazi sunt mai mult decat suma clipelor de ieri …
locuri
Marius scria zilele trecute despre locuri din Bucuresti, despre Caru’ cu bere si alte locuri, cladiri, dovezi ale istoriei care a trecut peste noi. Weekend-ul trecut am ajuns pentru prima data la Muzeul National de Istorie. Am ramas uimita in fata replicii Columnei lui Traian din Lapidarium, iar tezaurul national … ugh, breath taking :)
Dincolo de muzeu, de expozitia de decoratii, mi-am ales de la magazinul cu souveniruri un set de fotografii cu Bucurestiul de alta data, si cand voi fi la casa mea, le voi inrama pentru coltul meu de lectura, alaturi de lampadar si fotoliu, de rafturile cu carti si fereastra spre lume :)
imagineaza-ti
Posted by Aura on Mar 13, 2009 in retoric
cum ar fi sa te trezesti maine dimineata din nou copil?
