1
pe Dunare
Orsova – Cazanele mici – Tabula Traiana – Decebalus Rex – Manastirea Mraconia
Arad-Timisoara-Resita-Anina-Orsova-Drobeta
Daca va imaginati ca Transfagarasanul este un drum greu, incercati Timisoara-Resita- Anina-Orsova sau macar Drumul Dacilor de la Hunedoara la Hateg :) Drumul, excelent, nu foarte aglomerat, peisaje minunate, o placere de sofat.
vacanta
Mda, cum ati defini voi cuvantul vacanta? Pentru mine e odihna, calatorie, familie, prieteni, planuri noi, energie, locuri mai noi sau mai vechi, jocuri, soare, camin, afara, ugh … o multime de cuvinte care par sa nu aiba mare lucru in comun.
Si pentru ca un prieten imi explica prin vara diferenta intre concediu si vacanta, o sa experimentez in zilele ce urmeaza aceasta diferenta, sa vedem daca e sau nu dupa definitie.
E prima data cand nu am concediu vara si ma apuca octombrie cu planurile de vacanta in calendar, asta nu inseamna ca toata vara nu am umblat, mai ales de cand am roti, am reusit in 5 luni sa fac aproape 7000 de km :D. Si din nou e prima data cand planurile de vacanta nu inseamna plecat prin tari straine, ci luat aceleasi roti la tocit pe drumuri autohtone, cu vreo 1500 de km in plan si implinirea acelei dorinte de a te urca la volan si a te opri acolo unde vrei, cand vrei, fara planuri sau agende; si 10 zile de astfel de tratament cu siguranta vor insemna mai mult decat o vacanta minunata.
De luat in vacanta:
- 2 carti
- ipod-ul si pe Fram
- Jenga si Rummy
- patura de picnic
- polarul
- adidasi si multe perechi de sosete
- sacul de dormit
- camera foto
- harta turistica
si sa nu uitam – cardul pentru benzina :D
See you in a while!!!!!!!!
ramas bun, Madrid!
Rasarea soarele peste Barajas in timp ce avionul decola si in urcare saluta Madridul. Dupa 6 zile de vacanta in care am fost complet rupta de realitatea mea, mi-a ramas gandul la o intamplare din aeroport, dupa ce se incepuse deja imbarcarea cand un om in toata firea a facut un pas in fata si a cazut din picioare, cu fata in jos. Dupa ce prima reactie a gardianului a fost sa duca mana la arma, si-a dat seama ca nu ala era pericolul si a chemat prin statie un doctor care insa nu a reusit sa ajunga in cele 10 minute cat am mai stat eu inainte sa urc in autobuzul spre avion. In clipa aia un singur lucru imi staruia in cap, gandul ca suntem atat de neputinciosi, atat de vulnerabili si atat de lipsiti de control asupra vietilor noastre. Cu gandul asta am plecat din Madrid, si m-am surprins sa constat ca ma bucur atat de mult ca ajung acasa, ca am viata pe care o am, ca am toti oamenii astia faini in viata mea.
Mi-as dori sa nu-mi doresc mai mult, si in acelasi timp imi pare rau ca nu am ce sa imi mai doresc.
o alta duminica de mai
In sfarsit cu toate actele in regula, am iesit azi la plimbare cu Sunny. Drumul de-acum cunoscut catre Mogosoaia nu mi-a mai oferit surprize, asa ca dupa o scurta escala la un supermarket pentru un sandvis si o cafea si un drum cat vreo 4 -5 track-uri cu Tudor Gheorghe parchez in fata parcului. Iau sacul de dormit, cartea si rucsacul pregatit de acasa si ma asez comod la locul deja obisnuit. Au fost cele mai faine ore din saptamana asta, dincolo de orele de recuperat somnul de ieri, dincolo de Children of Dune, dincolo de tot ce am trait saptamana asta. La finalul dupa-amiezei inca o scurta plimbare cu camera pregatita, si-apoi, pregatiri, bagaje si planuri de vacanta :) Iar daca acum salcamul statea de straja la intrare, abia astept sa revin peste doua saptamani cand vor fi teii in floare si toata curtea-mi va aminti de poemele lui Eminescu si de aniversarile copilariei din Gradina Mare. Pana atunci insa, weekend-ul urmator, daca lucrurile ies cum imi doresc, va salut din Porto.
Romania, stinge lumina in 28 Martie!!!!
Am vazut aseara la metrou afisele care ne indeamna sa ne alaturam acestei initiative; sunt curioasa daca astazi vor mai fi acolo. Pe facebook am vazut prima data bannerul pentru eveniment si mi l-am pus in bookmarks si in calendar pentru ca anul trecut mi-a parut rau ca am ratat ora respectiva, afland despre asta abia la stiri, cand deja se intamplase.
Asa ca anul asta vreau sa fiu pregatita, ca sa fac si eu ceva pentru planeta asta, macar simbolic :)
Imi amintesc cand eram mica si striga mama dupa mine sa sting lumina cand ies dintr-o camera, stiu ca ratiunea era alta atunci, insa m-a invatat responsabila si mi-a intrat in obicei; din pacate multi oameni la fel ca mine nu simt responsabilitatea asta. As fi curioasa sa stiu cati oameni se vor alatura initiativei asteia, dincolo de faptul ca da bine, ca e cool, ca e la moda, ci pentru a-si forma un obicei si a deveni solidari cu miscarea asta care poate schimba lucrurile pentru noi in primul rand. Din fericire este mediatizat destul de bine, sau poate eu vad lucrurile asa pentru ca m-a interesat subiectul; voi ati vazut in media pana acum evenimentul asta?
halvaua copilariei
Halvaua, alaturi de dovleceii prajiti, de pastaile cu usturoi si rosiile din ciorba sunt cateva dintre chestiile pe care uram sa le mananc cand eram mica. Citesc acum o carte care-mi spune ca totul se invata, inclusiv gustul, si ca de fapt, lucrurile se pot schimba. Intr-adevar, iubesc dovleceii acum, si morcovul, pastaile le mananc dar nu sunt chiar mancarea preferata, rosiile inca nu le pot suferi in ciorba :D
Halvaua insa nu am mai incercat-o de cand eram copil iar mamaia o avea mereu pe masa cand tinea post; imi placea insa marmelada, si colarezii pe care ii facea ea; dar sa nu devin nostalgica, asta seara am incercat din nou halvaua; are alt gust decat in copilarie, astazi scrie Made in Turkey pe ambalaj, are arome de vanilie, sau de cacao, are parca gust de susan, nu e rea, e doar … altfel. O data cu gustul halvalei (sper ca am acordat bine cuvantul) am redescoperit insa lucrurile simple din copilarie si nu ma asteptam sa ma faca sa ma simt atat de bine si sa-mi dea sentimentul de acasa. Desi gemul de prune nu e ca cel facut de mama acasa, nu are nuca si nu miroase a fructe, painea e feliata si nu are gustul franzelei de la Demopan careia ii mancam colturile pana ajungeam acasa, desi astazi mananc tofu si telemeaua nu mai are acelasi gust, desi acum experimentez chestii ciudate la care poate parintii mei nici nu visau, e atat de bine sa revin la lucrurile simple din copilarie; ah … si bomboanele CIP, erau geniale, geniale … n-am prins insa celebrul Cico, cred ca sunt prea mica sa-mi amintesc cum se numea, dar stiu ca se vindea la tarabe unde erau tinute printre calupuri mari de gheata care ma fascinau :)
