1
mi-e dor de orele de-amiaza de la Mogosoaia
amintiri
Aveti si voi melodii pe care le asociati anumitor momente din viata, la mine nu sunt multe, insa sunt foarte puternice trairile asociate acestor melodii; nu pot sa ascult Richard Clayderman fara sa imi amintesc senzatiile pe care mi le crea in combinatie cu Moartea Lebedei de Ion Grecea, nu pot sa ascult Ricordi del cuore fara sa ma gandesc la accidentul de acum mai bine de 10 ani sau sa ascult Tudor Gheorghe si sa nu-mi amintesc furtuna de emotii din prima jumatate a anului asta.
La fel e si cu melodia asta, care ma duce mereu cu gandul la Salman Rushdie si dorinta de a pleca in Pakistan.
Dar, asa cum spunea Irina, poate ca intr-adevar am facut mereu ce trebuia, nu ce-mi doream, raman deci cu muzica si cu senzatiile asociate … ce m-as face daca nu mi-as aminti?!
despre prietenie
Zilele astea am invatat multe despre prietenie, am invatat ca sunt lucruri peste care nu pot sa trec, lucruri care ma enerveaza si ma scot din ritm, dar sunt si lucruri carora le duc dorul si pe care abia le astept la oamenii care-mi sunt dragi, care-mi sunt aproape cand imi e bine si cand imi e rau. Dupa 4 zile in pustiu, am ajuns la concluzia ca nu as putea locui cu Iritzi decat daca anumite standarde si tabieturi ar fi indeplinite, ca sunt concesii pe care trebuie sa invat sa le fac si ca cei apropiati mie au despre mine alta parere decat a mea proprie. Cred ca lucrul asta din urma m-a uimit cel mai mult si m-a pus pe ganduri. Am mai aflat ca e bine sa ai un numar la care sa suni cand iti e greu si un om la celalalt capat al firului care doar sa asculte [si abia apoi sa-ti indese sfaturi pe urechi :)], un numar la care pot sa sun de cate ori mi-e greu si un om care ma va ajuta sa merg mai departe, nu doar sa ocolesc frustrarile si problemele. Am mai invatat cate ceva si despre incredere, chestia aia fara de care prieteniile nu exista si pe care cineva mi-o pune greu la incercare; speram ca glumea atunci cand imi spunea ca va face tot posibilul sa ma dezamageasca, incep sa cred ca era pe bune, si in acelasi timp ma incapatanez sa cred in continuare din tot sufletul, chiar daca el nu are prieteni si eu sunt doar un alt om in drumul lui singuratic, de ce o fac? pentru ca cred in el. Am mai aflat si cum e cand mi-e dor, mi-e dor deja de Delia, acum cand sunt aproape de a face inca o schimbare si de a mai rupe un ritm, si pentru ca nu i-am spus-o inca, o fac aici in scris, ii multumesc pentru ca este primul om care nu m-a judecat, care m-a luat asa cum sunt si care si-a exprimat parerile referitoare la mine in cel mai empatic mod cu putinta, asta imi va lipsi cu siguranta.
E vremea altor povesti
Posted by Aura on Aug 18, 2009 in azi
Ma trezesc ca ma saruta marea, spuma alba imi mangaie buzele si trece mai departe iar un alt val isi trimite catre mine mangaierea. Inot si nu stiu cand si cum am ajuns aici, stiu doar ca valurile ma leagana intr-un dute-vino cunoscut dar parca atat de indepartat. Ma opresc si ma las in voia valurilor, asa cum zi de zi nu o fac niciodata, incercand sa-mi amintesc. Da, pot sa-mi amintesc, dar inca e mai bine sa nu. E a treia zi la mare si multumesc clipa de clipa imensitatii care ma imbratiseaza, imi soarbe lacrimile si-mi mangaie pielea. Acum stiu.
Iubesc marea, ii iubesc intinderea albastra, verde, gri, mov, ii iubesc limpezimea si nisipul fin care imi alinta talpile, iubesc senzatia pe care mi-o da apa sarata pe piele, iubesc sarea care-mi ramane pe buze si linistea pe care mi-o aduce in suflet.
Uneori am impresia ca viata mea e ca marea, cand vreau sa intru si sa ma arunc in valuri ma opresc valurile ce se sparg in fata mea, cand vreau sa ies ma trage spre ea lacoma sa ma mai legene, ma duce in directia in care doar ea vrea, ma mangaie sau ma loveste imbratisandu-ma tandru si dandu-mi curaj de fiecare data. Sunt dependenta de mare; atunci cand trece mai mult timp si ma amagesc ca am uitat-o, ajung din intamplare pe un tarm si realizez cat de mult imi lipsea, cat de mult o iubesc si cat de bine imi face sa ma regasesc in fata imensitatii ei. Marea ma ajuta sa ma regasesc cand sunt pierduta de mine, ma lasa sa ma gandesc si nu ma grabeste, ma intelege parca si-mi spala grijile, frustrarile, imi limpezeste mintea si-mi potoleste tremurul sufletului.
Nu as putea trai intr-o tara unde sa nu am mare si soare, sa ma pot scalda in raze de lumina calda, sa-mi intind bratele larg si sa imbratisez valuri si raze in acelasi timp, sa ma inalt in fata spumei albe si sa ma arunc libera pe creasta valurilor.
Da, cred ca e vremea altor povesti, a povestilor cu mare, cu speranta, cu vise si da, cu iubire.
ritm
Posted by Aura on Jul 15, 2009 in azi
o zi naspa
o saptamana naspa
o luna naspa … adunate, … o viata naspa
cum rup ritmul??
fragment de maine
Posted by Aura on Jul 9, 2009 in personal
Un iz de scortisoara invaluia lemnul din prispa casei ducandu-ma cu gandul la o carte de mult citita. Placinta de mar statea fiebinte pe farfurie, alaturi de carafa cu vin fiert astepand parca anumite buze sa-i guste din licoare. In fotoliul vechi cu stofa roasa si peticita pe alocuri era lasata patura de culoarea toamnei care aducea parca cu ea zilele de octombrie. O pereche de botosi de iarna iesira pe prispa si deschisera ferestrele largi ca sa intre in camerele batranesti caldura molcoma a soarelui de-amiaza de toamna. Din camera razbatu muzica, slagare de alta-data care faceau aerul sa vibreze pe fundalul inconfundabil al acului de pick-up pe discurile de vinil.
Dinspre livada se auzea zumzetul taranilor care adunau belsugul ramurilor grele, fructe carnoase si dulci care aveau sa ajunga pe mesele atator oameni la fel ca noi. Din varfurile copacilor soarele imi mangaia fata iar vantul usor facea sa-mi tresara pielea sub haina subtire de bumbac. Fosnetul frunzelor, mirosul de iarba proaspat cosita si rasetele oamenilor ma-ntorc cu gandul la putinele veri petrecute la tara. Patura aspra imi atinse umerii intr-o imbratisare calduroasa si buze moi imi sarutara tampla aducandu-mi mai aproape mirosul de soare din par. M-am lasat in imbratisare, privind la iarba inca verde si la botosii de iarna care-mi incadrau pasii. Urcand cele trei trepte de lemn ce gemeau sub talpile noastre gandurile se pierdeau in zilele de primavara timpurie cand intr-o cafenea visam doar la azi. Cu nostalgia de la tara copilariei in priviri, ne zambim in timp ce licoarea fierbinte si aromata curge in canile grele de lut si fotoliul ne primeste imbratisati sub privirea ingaduitoarea a soarelui molcom si la fel de batran ca si timpul.
sa vorbim … sau mai bine sa facem
In urma cu multe luni, Carmen ma intreba unde este Aura cea pe care a zarit-o intr-o fotografie uitata pe un blog, o Aura care si mie imi este foarte draga si care imi lipseste mult. Zilele astea am recitit multime de posturi pe care le-am scris din 2005 incoace si desi pot sa recunosc calea pe care am mers, nu ma recunosc pe mine, cea de la capatul asta de unde scriu acum, si ma intreb, la fel ca si Carmen, unde este acea Aura din fotografie. Acea Aura era venita de cateva luni in Bucuresti, dupa o experienta de munca pe litoral cand a realizat ca turismul nu-i place prea mult, la fel cum nici contabilitatea nu trezea prea multa pasiune in ea. Acea Aura vroia sa faca HR, si cu gandul asta a pornit pe un drum. HR frumos am vazut la Adobe, acolo am invatat si am gresit cel mai mult. Acum insa, Aura vrea sa redevina femeia din fotografie, …
Dupa cum scriam in urma cu cateva zile bune, pentru mine acum munca e cea mai mare parte dn viata mea, si daca asta nu e de calitate, e ca si cum as avea o viata de rahat si mi-as bate joc de timpul meu; asa ca o sa fac munca mai interesanta, am sa o fac sa-mi placa la fel de mult ca in acel 2005 cand am aterizat in Bucuresti la Rica in apartament cu 3 genti de voiaj si cu teancuri de cv-uri gata de pus in plicuri si de expediat … Doamne, ce vremuri …
de dimineata pana seara
Posted by Aura on Jun 26, 2009 in azi
Astazi mi-am inceput ziua intr-un mod minunat, la 6 si 10, drumul pustiu dincolo de biscuitele de la Aviatorilor, soseaua numai a mea … si a veveritei care-si flutura coada traversand cele 6 benzi catre Parcul Herastrau, ce putea fi mai minunat pentru un inceput matinal de zi de vineri? :D
Si ca sa inchei ziua la fel de minunat, ultimul candidat pe care l-am sunat mi-a spus ca i-a nascut sotia azi, … cum sa nu te bucuri de asa zile? :)
sa vorbim despre pasiune
Posted by Aura on Jun 24, 2009 in work
Era o vreme cand scriam despre munca, despre ce lucram; recitind acum cateva dintre posturile alea am recunoscut pana si eu pasiunea pentru lucrurile in care credeam. Din cauza aceleiasi ‘pasiuni’ acum nu mai scriu, acum invat sa comunic cu impact si ajung sa-mi inteleg colegele mai vechi care imi spuneau in urma cu sase luni ca o sa-mi treaca pasiunea asta, si initiativa, si ideile … atunci nu le credeam, acum o simt pe propria piele. Am ajuns sa valorez enorm sfaturi ca ‘de ce nu vrei sa ai o vara linistita?’, ‘de ce te mananca-n fund si nu-ti vezi doar interesul tau’ sau ‘cand managerul [sau unul mai sus ca tine, nu conteaza linia de raportare] iti spune sa sari, tu tre sa intrebi cat de sus?’. Sunt de la oameni care au invatat, care si-au temperat poate pasiunea, initiativa, sau sunt mai norocosi ca mine si au avut alternative catre care sa canalizeze lucrurile astea bune. Sunt de la oameni pe care ii apreciez mult, as putea sa spun ca in lumina ultimelor saptamani, sunt oameni pe care am ajuns sa-i iubesc mult … insa nu ma pot asimila lor. Eu nu am punctul ala de sprijin in afara muncii mele care sa faca mai putin importanta pierderea de care spuneam mai devreme, asa ca aleg, aleg sa ma schimb ca sa fiu mai buna, ca sa aduc valoare prin ceea ce fac, nu ca sa ma potrivesc unui profil standard, sa pot sa intru in cutiuta mea ca sa completam jocul de cuburi al unei alte multinationale. Eu sunt altfel, si vreau sa raman altfel. Cine pierde si cine castiga la faza asta? ambele parti obtin exact ce au nevoie :)
Si-acuma vedeti de ce nu ma plictisesc si nu am vreme sa scriu asa cum o faceam inainte, sa nu ziceti ca nu v-am zis :P
