sa vorbim … sau mai bine sa facem

In urma cu multe luni, Carmen ma intreba unde este Aura cea pe care a zarit-o intr-o fotografie uitata pe un blog, o Aura care si mie imi este foarte draga si care imi lipseste mult. Zilele astea am recitit multime de posturi pe care le-am scris din 2005 incoace si desi pot sa recunosc calea pe care am mers, nu ma recunosc pe mine, cea de la capatul asta de unde scriu acum, si ma intreb, la fel ca si Carmen, unde este acea Aura din fotografie. Acea Aura era venita de cateva luni in Bucuresti, dupa o experienta de munca pe litoral cand a realizat ca turismul nu-i place prea mult, la fel cum nici contabilitatea nu trezea prea multa pasiune in ea. Acea Aura vroia sa faca HR, si cu gandul asta a pornit pe un drum. HR frumos am vazut la Adobe, acolo am invatat si am gresit cel mai mult. Acum insa, Aura vrea sa redevina femeia din fotografie, …

Dupa cum scriam in urma cu cateva zile bune, pentru mine acum munca e cea mai mare parte dn viata mea, si daca asta nu e de calitate, e ca si cum as avea o viata de rahat si mi-as bate joc de timpul meu; asa ca o sa fac munca mai interesanta, am sa o fac sa-mi placa la fel de mult ca in acel 2005 cand am aterizat in Bucuresti la Rica in apartament cu 3 genti de voiaj si cu teancuri de cv-uri gata de pus in plicuri si de expediat … Doamne, ce vremuri …

Tags: Adobe, ani, Bucuresti, timp

orasul in care nu pot sa plang

Se fac in curand patru ani de cand sunt in orasul asta, iar timpul a zburat pur si simplu, reusesc sa-l masor doar dupa numele oamenilor faini care mi-au intrat in viata, unii au ramas si nu stiu cui ar trebui sa fiu recunoscatoare pentru asta, altii au trecut doar prin cele 365*4+1-’cat o mai fi pana in 13 august’. Marius scria de curand despre oameni dragi care dupa zeci de ani se reintorc la aceeasi ‘bere lunga’ ca sa redevina mai copii decat copiii lor, cred ca asta e doar o parte din putinul [sau poate multul] care ne face oameni, intr-un oras in care eu pana acum nu mi-am gasit locul. Cu cat trece timpul, cu atat imi dau seama ca vreau ceva pe care nu pot sa-l numesc, imi lipseste un loc care sa fie acasa, si oricat m-as stradui, surogatul asta de apartament nu e decat atat, un surogat, indiferent cat l-as personaliza, cat l-as ingriji, cat l-as redenumi; … nu e acasa.

Tags: acasa, ani, Bucuresti, prieteni, retoric, timp

what’s your dream?

“Dreams … they come and go, they change or stay, it’s dreams :)”

Am scris asta dupa ce am ales sa nu mai insist cu plecarea in Pakistan, atunci cand abia angajata la Adobe, ma simteam atat de bucuroasa de un nou inceput. Pakistanul ramanea in urma, insa alegerea facuta a fost atunci cea potrivita. Visele mele se schimba intr-adevar, uneori atat de repede si atat de radical ca ma surprinde si pe mine schimbarea, alteori deloc in cursul multor, multor ani. Tibi avea dreptate cand spunea ca atunci cand am sarit cu parasuta a fost unul din putinele momente cand am fost eu, doar eu, total lipsita de control asupra vreunui lucru, lipsita de vreo grija sau de orice alt sentiment, doar cu emotie si multa curiozitate, oare mai exista si alta activitate care sa-mi dea senzatia aia de libertate? daca mai exista, trebuie sa o gasesc, daca nu … poate ma apuc de parasutism si ma intorc la Lillo sa-mi iau licenta :)

In zilele trecute am realizat cat de legata sunt de locuri, de oameni, uneori chiar si de lucruri [desi Mielule, sa stii ca poti sa ai masina :)] si cat de mult ma tine in loc lucrul asta. Nu stiu ce as face daca nu ar fi asa, poate as alege altfel, poate as trai altfel, insa zilele astea, mai mult ca oricand am simtit asta ca pe o constrangere mai mult decat ca pe un lucru asumat ca fiind parte din mine.

Da, am mai adaugat un an la cei 17 pe care-i aveam [se pare ca anul asta se poarta varsta de 18 ani, cel putin 4 persoane m-au intrebat cum ma simt la anii astia, cu un ton putin dezamagit apoi, cand le-am spus ca 18 ani nu mi-as mai dori sa am, insa la 28 ma simt excelent] si desi m-am gandit sa nu scriu despre aniversarea asta, vreau sa o fac acum pentru ca a fost o zi superba, in care m-am auzit si am povestit cu multi oameni care au iesit de mult timp din viata mea si care si-au amintit de ziua asta, pentru ca am avut alaturi oameni faini care sunt acum in viata mea, pentru ca a fost o zi plina [ca dupa o saptamana de vacanta] pentru ca am putut sa impart cu cei din jurul meu experienta saritului cu parasuta, pentru ca am mai invatat ceva despre mine si am mai facut o alegere referitoare la ziua de maine, dar mai ales pentru ca a fost o zi absolut obisnuita, in care foarte putini oameni din cei din imediata mea apropiere au stiut ca e ziua mea, si m-am putut bucura de ei asa cum o fac in fiecare zi.

Insa din nou, maine e un timp atat de indepartat, care poate sa fie sau poate sa nu, asa ca ma bucur de astazi si de amintirile din fiecare ieri.

Tags: ani

in val de amintiri

Emeric Imre – Condamnare
Asculta mai multe audio Muzica »

Tags: amintiri, ani, anotimpuri, music

mi-e dor

Zilele astea mai mult ca oricand mi-e dor de simplu, mi-e dor de diminetile cand mancam margarina cu gem si ajungeam la ora 7 la liceu, mi-e dor de vremea cand parizerul se prajea in tigaie si nu se topea, mi-e dor de gustul de branza cu rosii, mi-e dor sa musc din rosie si sa ma stropesc pe barba cu zeama ei, mi-e dor de dupa-amiezele de duminica cand mancam cu totii ceva bun, pufuleti, mi-e dor sa mananc pepene rosu fara sa tai felia frumos in cuburi, ci sa musc cu pofta din miez, mi-e dor de zilele cand puteam sa spun ce gandesc fara sa ma intreb de ce?, fara sa-mi pun la indoiala sentimentele. Mi-e dor de zilele cand cautam in AIESEC tineri care sa caute consensul si sa-l prefere in locul compromisului, mi-e dor de lucrurile in care credeam, mi-e dor sa stau din nou in pat pe burta si ca citesc sutele de pagini de fictiune, mi-e dor de basme si de volumele cu povesti nemuritoare, mi-e dor de serile cand jucam acasa macaua in trei, … de fapt mi-e dor de simplitatea emotiilor care mi-au ramas de cand faceam lucrurile enumerate mai sus, mi-e dor de emotii, mi-e dor de valoarea lor pentru mine, mi-e dor sa fiu eu

… Miti mi-ar zice probabil ca asta se cheama frica de a ma maturiza, parca asa era, nu?

asta nu face mai putin important faptul ca pur si simplu mi-e dor de simplu

Tags: amintiri, ani, azi, timp

invata-ma …

… sa vad dincolo de cuvinte, sa inteleg universul din mine, sa trec de indoieli, sa ajung dincolo de limite, sa-mi depasesc frica, sa te privesc in ochi, sa aleg, sa zambesc cand doare, sa plang de fericire, sa fiu puternica dar sa raman femeia care sunt acum

…

de fapt, invata-ma sa invat

Tags: ani, anotimpuri, azi, timp

desene pe asfalt

Am participat candva, cand eram mica, la un concurs de desene pe asfalt. Eram la gradinita, cel mai probabil in grupa mijlocie, iar concursul asta nu mai stiu daca era cu vreo ocazie, cred ca de 1 iunie, insa ce e important este ca erau foarte multi copii, in fata la Sala Polivalenta, era impartita toata platforma in patratele, si fiecare dintre noi primise bucata de asfalt de colorat si creta. Ce era si mai ‘appealing’ (nu pot sa cred ca gasesc mai usor cuvintele in engleza ca sa povestesc lucruri atat de simple :( tre’ sa ma tratez) era creta colorata; creta colorata era raritate pe vremea cand eu eram la gradinita, chiar si in anii in care eram in scoala primara, intra in categoria hartie glasata din care faceam lanturile de decorat pomul de Craciun, la fel si hartia creponata … nu mai stiu ce faceam din asta, la fel si ierbarele, atlasele si multe altele. Ce e asa special la creta colorata era ca mi-o doream si in afara timpului cand eram la gradinita, respectiv la scoala, imi placea la nebunie sa desenez pe asfalt. In afara de clasica casa cu soarele in colt si cu un pom, desenam o multime de oameni, de copii care se jucau, si Dumnezeu mai stie ce. Nu mai stiu cum s-a terminat concursul ala, e atat de putin relevant acum pe cat era atunci, ce-mi placea si presupunea un efort deosebit era faptul ca nu aveam voie sa gresesc, daca faceai cea mai mica greseala si trebuia sa stergi o anumita culoare, se strica tot desenul, … niciodata nu greseam acolo …

Mi-as dori si acum sa ies sa fac desene pe asfalt, … cat de greu poate fi?!

Tags: amintiri, ani, anotimpuri, asfalt, desene, timp

punctual

- ati fost vreodata in situatia de a simti ca nu mai aveti ce oferi? ca sunteti goi pe dinauntru si ca nimic nu va mai poate misca? ca nu mai puteti iubi, zambi, rade, … doar un gol care nici macar ala nu va umple … ce e mai trist in tot scenariul asta e situatia cand cineva alege constient sa fie in starea asta cu gandul poate ca asa nu va mai suferi, ca asa tot ceea ce conteaza de fapt nu mai exista, ca totul e ok pentru ca daca nu ai ce oferi nu esti in postura de a astepta sa si primesti, si-atunci nu vei fi dezamagit, … din nou, ca asa poate nu vei mai fi ranit

- imi place sa ma joc, cu Danut, cu soarele, cu cuvintele, afara, in zapada, pe plaja, cu marea,  cu frunzele cazute toamna in padure, cu creta pe asfalt, cu M&M-urile … si da, sunt inca un copil, multumesc lui Dumnezeu pentru asta

- prea rar mi-am pus intrebarea de ce?; de fapt, m-am intrebat asta deseori in ceea ce-i priveste pe altii relativ la mine, insa prea rar referitor la mine … prea putina introspectie, tot timpul la vedere, tot timpul reactie … e bine sau nu, nu stiu, asa sunt eu (si nu cred ca e doar o scuza); Alin imi spunea ca dorinta mea de a calatori, de a sta atat de mult in preajma oamenilor, de a muta mobila prin casa sau de a face ceva pentru celalalt, toate sunt pentru ca fug de mine, pentru ca mi-e teama sa raman cu mine, si ca e infricosator ce poate afla un om despre el insusi – nu spun ca nu are dreptate, insa a-ti fi tie insuti suficient nu este calea spre fericire, … cred ca imi lipsesc inca niste bucati de puzzle din ce vroia Alin de fapt sa ma invete

- am fost intrebata recent daca cred in Dumnezeu, si nu am stiut ce sa raspund, … de ce tin post? de ce merg la biserica? pentru ca am nevoie sa cred; pentru ca e imposibil ca dincolo de noi sa nu mai existe nimic, fiecare traim in doua universuri iar cineva sau ceva tine un echilibru, daca asta inseamna sa cred in Dumnezeu, da, cred.

- astazi am facut o alegere, ipotetica si intr-o situatie dusa la extrem, insa o alegere asupra careia gandind acum la rece nu as reveni, chiar daca asta ma face sa par intr-un fel in care poate de fapt chiar sunt

- asta-seara am ajuns acasa in parfum de magnolii, da, infloresc magnoliile in Drumul Taberei si am avut o senzatie de trezire, ca si cum as fi dormit ultimele zile si nu am vazut cand mugurii au dat in floare; abia astept weekend-ul sa iau iar la pedale trotuarele din cartier, sa ma opresc undeva pentru un ceai fierbinte la soare si-apoi sa-mi tremure mainile de efort cateva ore

- ma gandeam pe drum la faptul ca te asteptai sa-ti spun sa nu te mai joci cu mine, imi place cand o faci, pentru ca ma provoci, pentru ca invat, pentru ca ma amuza, pentru ca ma supara, pentru ca ma pune pe ganduri, pentru ca la sfarsitul zilei e o joaca serioasa; si nu, nu vreau sa te schimbi, nu vreau sa fii ‘asa’, sau ‘altfel’,  si pentru ca de fapt cu totii ne schimbam in timp si nu ramanem la fel, tot ce imi doresc este ca asta sa nu se schimbe anume sa fii tu asa cum esti

Tags: ani, joaca, plaja, timp

imagineaza-ti

Tags: amintiri, ani, imagineaza-ti

de ieri, de azi, de intotdeauna

Povesteam zilele trecute cu o prietena pe care nu am vazut-o de cativa ani buni ca la cei aproape 30 de ani pe care ii am nu ma simt mai batrana sau mai altfel decat cand eram o copila. Nu vreau sa ma mai intreb daca e ok sau nu (Carmen ar avea de zis cate ceva legat de asta), cred insa ca pentru fiecare dintre noi exista la un moment dat normalitatea asta. Cand eram de 17 ani aveam impresia ca sunt foarte matura pentru varsta mea, ca am trecut prin multe experiente marcante si ca nu mai sunt de mult timp un copil. Acum, la 27 ma simt mai copil ca niciodata, un copil rasfatat de soarta care are aproape totul, iar ce-i lipseste este pentru ca nu-si doreste probabil destul de mult ca sa lupte.

Are sens sa-mi pun dorinte? are sens sa suflu in lumanari si in acest an? Pentru prima data, anul asta, ziua mea a fost doar una din multe alte zile, si desi poate parea trist, pentru mine a fost ok; ce a facut diferenta a fost multitudinea mesajelor pe care le-am primit de unde nici nu ma asteptam, pe cele mai neobisnuite cai, si asta a fost foarte bine :)

Mi-am dorit sa merg la Barcelona, am fost; imi doresc Viena, voi merge in toamna; imi mai doresc sa merg la mare, abia astept sa ajung in Vama, desi cred ca anul asta ceva s-a schimbat, nu stiu daca ma voi mai regasi in atmosfera din Vama.

Mi-e teama sa imi doresc mai mult, imi e teama sa fac planuri, pana acum a fost ok sa imi doresc ceva pe moment si sa fac ca lucrul ala sa se implineasca, va fi oare mereu asa?

Tags: ani, Barcelona, Gaudi, vacanta